Skip to main content

Mobilități Erasmus+ de scurtă durată

Programul Erasmus+ este un program al Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport, recunoscut pe plan mondial ca fiind cel mai amplu şi accesibil program de schimb universitar. Acesta permite studenților Universității Politehnica Timișoara să beneficieze de sprijin financiar pentru efectuarea unor mobilități de studii sau de practică.

Mobilități mixte de scurtă durată în anul universitar 2025-2026

(perioada: 01.09.2025 – 31.08.2026)

Ce este o mobilitate Erasmus+ de scurtă durată?

Mobilitățile mixte de scurtă durată sunt mobilități compuse din 2 elemente: o mobilitate fizică (cuprinsă între 5 și 30 zile) și o mobilitate virtuală (cursuri online).

Ce condiții trebuie îndeplinite pentru a candida pentru o mobilitate Erasmus+ de scurtă durată?

Pentru a participa la o mobilitate mixtă de scurtă durată:

  • universitatea parteneră trebuie să organizeze un program intensiv mixt (a se vedea lista de oferte mai jos);
  • între UPT și universitatea gazdă trebuie să existe un acord Erasmus+ activ în domeniul și pentru tipul corect de mobilitate;
  • studentul trebuie să își depună candidatura și să fie acceptat atât de universitatea parteneră (care oferă programul academic), cât și de către UPT (care alocă bursa Erasmus+);
  • studentul trebuie să îndeplinească aceleași criterii de eligibilitate și să depună aceleași acte (pre-mobilitate și post-mobilitate) ca și pentru mobilitățile de studii de lunga durată;
  • studenții din anul 1-licență sau anul 1-masterat își pot depune candidatura pentru o bursă Erasmus+ cel mai devreme în semestrul 2 al anului universitar.
  • studenții înmatriculați în an terminal la un program de licență care intenționează să deruleze o mobilitate în primul semestru al programului de master trebuie sa își depună candidatura cât încă sunt studenți la licență (până la finele rundei de selecție din anul universitar anterior celui în care s-ar derula mobilitatea).

Studenții interesați să ia parte la acest tip de mobilități vor contacta Serviciul Erasmus+ al UPT la erasmus.outgoing@upt.ro atât înainte de a își depune candidatura la universitatea parteneră (pentru a se verifica disponibilitatea locurilor pentru domeniul de studiu al candidatului), cât și imediat după ce sunt acceptați de universitatea parteneră (pentru a putea candida pentru bursa Erasmus+).

Candidaturile pentru mobilitățile din anul universitar 2025-2026 se depun astfel:

Când și unde se depune candidatura? Unde se publică rezultatele selecției?

CAMPANIE DE PROMOVARE

  • 26.02.2025, 19:00: Prezentare online a mobilităților Erasmus+ pentru studenți. Link aici.
  • 06.03.2025, 18:00: Prezentare online în limba engleză a mobilităților Erasmus+ pentru studenți internaționali. Link aici.
  • 06.03.2025, 19:00: Cafeneaua Q&A Erasmus+. Link aici.
  • 13.03.2025, 19:00: Cafeneaua Q&A Erasmus+. Link aici.

RUNDE DE SELECȚIE

NOU! 12.06.2025 – 14.07.2025: RUNDA 1 – Candidaturile se depun pe platforma  https://mobilitati.upt.ro (studenți licență sau masterat) sau https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/Application_PHD_Erasmus (studenți doctoranzi).  Instrucțiuni aici. La completarea profilului de utilizator, nu este obligatoriu să fie completată experiența profesională dacă aceasta nu există. Interviuri de selecție: 21.07.2025– 22.07.2025. Rezultate: 24.07.2025. Contestații: 25.07.2025. Rezultate finale: 28.07.2025. Atenție! Dacă mobilitatea vizată se va finaliza înainte de 31.08.2025, atunci candidatura trebuie depusă în cadrul rundei 8 a anului universitar 2024-2025. 

Fiind vorba despre o mobilitate Erasmus+, candidatura, selecția și setul de documente (pre-mobilitate și după mobilitate) sunt similare mobilităților de lungă durată.

Câte locuri sunt disponibile?

În anul universitar 2025-2026 sunt disponibile fonduri pentru circa 100 de mobilităţi de studii mixte de scurtă durată.

Lista programelor de mobilități mixte de scurtă durată oferite de partenerii UPT


ATENȚIE!  Pentru a putea participa la un program intensiv mixt este necesar să fiți selectați:

  • de organizatori: urmați instrucțiunile aferente fiecărui anunț privind condițiile de eligibilitate stabilite de universitatea gazdă, termenul lor limită, documente solicitate, etc. 
  • de UPT: bursa Erasmus+ este alocată de către UPT, astfel că este obligatoriu să vă depuneți candidaturile în timp util urmând instrucțiunile privind eligibilitatea, calendarul de selecție, dosarul de candidatură, etc. de pe această pagină. 

Pentru programele marcate cu (*): Candidatura pe platforma mobilitati.upt.ro va fi posibilă doar după ce universitatea parteneră va semna o anexă la acordul bilateral. Studenții preselectați de universitatea parteneră vor lua legătura cu DRI la erasmus.outgoing@upt.ro pentru demararea procedurii. 


Programele intensive mixte organizate de parteneri sunt listate în funcție de termenul limită de candidatură.

IUNIE 2025

  • NOU! BIP „Understanding and Communicating Research: Turn Your Research into a Story”(*) la Vidzeme University of Applied Sciences (Letonia). Perioada de mobilitate fizică: 13-17.10.2025. Mobilitate virtuală: 24.10.2025. Detalii aici. sau aici Pot candida masteranzi sau studenți de la ciclul de licență care au finalizat un proiect de cercetare. Termen limită candidatură la universitatea gazdă: 10.06.2025 (prin completarea formularului aici). Studenții pre-selectați de parteneri vor lua legătura cu DRI la erasmus.outgoing@upt.ro (*) imediat ce primesc notificarea de pre-selecție de la parteneri.

Lista promotorilor de relații internaționale care semnează acordul de studii (learning agreement) pentru programele intensive mixte

Facultate Nume    E-mail
Arhitectură și Urbanism Conf. Dr. arh. Cătălina BOCAN catalina.bocan@upt.ro
Automatică și Calculatoare Conf. Dr. ing. Ciprian-Bogdan CHIRILĂ ciprian.chirila@upt.ro
Construcții Prof. Dr. ing. Sorin HERBAN sorin.herban@upt.ro
Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale Ș.l. Dr. ing. Muguraș MOCOFAN muguras.mocofan@upt.ro
Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului Ș.l. Dr. ing. Ana-Maria PANĂ anamaria.pana@upt.ro
Inginerie din Hunedoara Conf. Dr. ing. Sorin-Aurel RAȚIU sorin.ratiu@upt.ro
Inginerie Electrică și Energetică Conf. Dr. ing. Attila SIMO attila.simo@upt.ro
Management în Producție și Transporturi Conf. Dr. ing. Ilie TĂUCEAN ilie.taucean@upt.ro
Mecanică Conf. Dr. ing. Cosmina VIGARU cosmina.vigaru@upt.ro
Științe ale Comunicării Conf. Dr. Simona-Cristina ȘIMON simona.simon@upt.ro
Școala Doctorală (pentru doctoranzi) Prof. Dr. ing. Dorin LELEA dorin.lelea@upt.ro

Ce conține dosarul de candidatură?

Pentru mobilitățile mixte de scurtă durată se solicită aceleași documente ca și pentru mobilitățile de studii de lungă durată.

  • Formular de candidatură
  • Copie atestat de cunoaștere a limbii străine în care se va efectua mobilitatea. Pe atestat se va preciza nivelul de cunoaştere a limbii respective folosind nivelurile europene ale Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi Străine (CEF): A1, A2, B1, B2, C1, C2 (detalii: aici). Se acceptă atestatul de competențe lingvistice de la bacalaureat.
    • Candidații care nu au un atestat de cunoaștere a limbii în care se va derula mobilitatea (engleză, franceză sau germană) se pot înscrie la Centrul Interlingua al UPT pentru a fi evaluați:
  • Doar pentru candidații la mobilități de studii/practică care solicită bonificația la concursul de selecție pentru studenți cu oportunități reduse: adeverință de beneficiar de bursă socială eliberată de către facultate sau actele corespunzătoare obținerii unei burse sociale în UPT. Detalii privind persoanele eligibile pentru burse sociale aici (art. 13).
  • Candidații cu dublu statut (doctoranzi și asistenți) sunt rugați să contacteze personalul DRI la numărul de telefon 0256/403034 înaintea depunerii candidaturii, în vederea realizării setărilor corespunzătoare în platformă.
  • La interviul de selecție candidații vor prezenta dovada acceptării la un program mixt eligibil (e-mail de confirmare de la organizatori, scrisoare de accept, etc.)

Care este valoarea bursei Erasmus+?

Grantul Erasmus+ nu este menit să acopere toate cheltuielile legate de mobilitate, ci diferența dintre costul vieții în România și costul vieții din ţara gazdă. În timpul mobilității studentul nu poate beneficia de alte finanțări din fonduri europene (ex. POSDRU).
Valoarea bursei este în funcție de numărul de zile de mobilitate fizică:
SUBZISTENȚĂ:
  • Grant până la cea de-a 14-a zi de activitate (minim 5 zile de activitate fizică obligatorie)  – 79 EUR/zi
  • Grant între a 15-a și a 30-a zi de activitate – 56 EUR/zi
  • Studenții care optează pentru a utiliza mijloace de transport din categoria „non-green travel” pentru efectuarea deplasării pot primi până la maximum 2 zile de sprijin individual suplimentar (pentru o zi de transport înainte de activitate și o zi de transport după activitate) necesare efectuării călătoriei dus – întors (în funcție de buget, când este justificat).
  • Studenții care optează pentru a utiliza mijloace de transport din categoria „green travel” pentru efectuarea deplasării pot primi până la maximum 6 zile de sprijin individual suplimentar pentru zilele de transport necesare efectuării
    călătoriei dus-întors (în funcție de buget, când este justificat).
  • Pentru studenții cu oportunități reduse (*) se poate aloca un grant suplimentar de 100 EUR (mobilități de cel mult 14 zile) sau 150 EUR (mobilități de 15 – 30 zile)

TRANSPORT:

  • Mijloace de transport sustenabil (numit în continuare transport din categoria „green travel”): bicicletă, autobuz, autoturism utilizat în comun („car-pooling”) și tren. O deplasare trebuie să se efectueze cu mijloace de transport din categoria „green travel” pentru majoritatea călătoriei dus-întors (însemnând mai mult de 50% din distanța calculată conform calculatorului de distanțe).
  • Valori grant transport:
    • Distanță 10-99 km: green travel: 59 EUR / non-green: 28 EUR
    • Distanță 100-499 km: green travel: 285 EUR / non-green: 211 EUR
    • Distanță 500-1999 km: green travel: 417 EUR / non-green: 309 EUR
    • Distanță 2000-2999 km: green travel: 535 EUR / non-green: 395 EUR
    • Distanță 3000-3999 km: green travel: 785 EUR / non-green: 580 EUR
    • Distanță 4000-7999 km: green travel: 1188 EUR / non-green: 1188 EUR
    • Distanță peste 8000 km: green travel: 1735 EUR / non-green: 1735 EUR
  • Distanța se calculează folosind această platformă.

(*)Având în vedere prevederile Ghidului programului și contextul național, pentru proiectele de mobilitate din domeniul Universitar, un participant cu oportunități reduse este cel care se încadrează într-una sau mai multe dintre următoarele categorii:
– student care beneficiază de o bursă socială sau care se califică/întrunește condițiile pentru a beneficia de o bursă socială acordată de instituția de învățământ superior la care acesta este înmatriculat, conform Ordinului ME 6463/2023 (prin care a fost abrogat Ordinul MEN 3392/2017);
– student care este orfan de unul sau ambii părinți;
– student care provine dintr-o familie monoparentală (din motive de deces, dispariție, încarcerare a celuilalt părinte sau nerecunoaștere prin certificatul de naștere);
– student care intră în categoria „primului student din familie” (însemnând că nu deține deja o diplomă de licență, părinții săi nu au obținut o diplomă de studii universitare, dar poate avea frați/surori care sunt deja studenți la universitate / au absolvit deja o universitate);
– persoană cu dizabilitate (în care sunt incluse deficiențe fizice, mintale, intelectuale sau senzoriale) sau probleme de sănătate (în care sunt incluse boli grave, boli cronice sau orice altă situație legată de sănătatea fizică sau mintală care împiedică participarea unei persoane la program);
– persoană a cărei familie nu a realizat un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie în cele 12 luni înainte de depunerea documentelor justificative;
– persoană cu calitate de unic părinte (din motive de deces, dispariție, încarcerare a celuilalt părinte sau nerecunoaștere prin certificatul de naștere);
– persoană de etnie romă;
– persoană cu statut de refugiat.

(**) Sprijin financiar pentru persoane cu nevoi speciale (diferit de suplimentul de grant pentru studenții cu oportunități reduse, disponibil pentru toate tipurile de mobilități)
O persoană cu nevoi speciale este un potențial participant a cărui situație personală fizică, mentală sau de sănătate este de așa natură încât participarea sa la proiect/mobilitate nu este posibilă fără sprijin financiar suplimentar.
Instituțiile de învățământ superior care au selectat studenți și/sau personal cu nevoi speciale pot solicita un grant de sprijin suplimentar de la Agenția Națională pentru a acoperi costurile suplimentare de participare a acestora la activitățile de mobilitate. Sunt eligibile costurile reale legate direct de participanții cu nevoi speciale și de însoțitorii care participă la activități transnaționale de predare, de formare și de învățare, inclusiv costuri legate de transport și de ședere, dacă sunt justificate și câtă vreme nu se solicită un grant pentru acești participanți prin intermediul categoriilor bugetare „transport” și „sprijin individual”. Așadar, pentru persoanele cu nevoi speciale, grantul poate să fie mai mare decât sumele maxime ale granturilor individuale menționate mai sus. În ceea ce privește însoțitorii studenților și ai membrilor personalului cu nevoi speciale, aceștia au dreptul de a primi o contribuție în conformitate cu prevederile privind mobilitatea personalului (dacă durata totală a șederii însoțitorului în străinătate este de maximum 60 de zile) sau cu cele privind mobilitatea studenților (dacă durata totală a șederii în străinătate depășește 60 de zile). Informaţii suplimentare se pot obține de la DRI.

Instrucțiuni pentru studenții selectați

Pasul 1. După ce studentul este acceptat de universitatea organizatoare la un program eligibil, acesta va transmite la erasmus.outgoing@upt.ro  un e-mail care va conține următoarele informații: nume, prenume, facultate, ciclu de studii (licență/master/doctorat), specializare, an de studii. La e-mail se va anexa scrisoarea de accept. Oficiul Cooperare Internațională verifică dacă există acordul bilateral necesar pentru efectuarea mobilității.


Pasul 2. Candidatura pentru grantul Erasmus+ se depune pe platforma mobilitati.upt.ro. Pentru instrucțiuni utilizare platformă click aici.

Lista documentelor care trebuie încărcate în termen de 60 de zile după selecţia pentru grantul Erasmus+ de către UPT:

  • copie carte de identitate (sau pașaport pentru studenții non-UE) – documentul trebuie să fie valabil pe toată durata mobilității
  • poliță de asigurări care conține:
    • asigurare medicală
    • asigurare de accident
    • asigurare de răspundere civilă
  • dovada susținerii testului de limbă OLS. Linkul către acest test online de evaluare a competențelor lingvistice se primește pe adresa de e-mail trecută în formularul de candidatură. Testul de limbă este obligatoriu și trebuie finalizat înainte de semnarea learning agreement-ului. Dovada susținerii testului de limbă OLS se încarcă la rubrica „Declaration 3” pe platforma mobilități.upt.ro.
  • learning agreement (acord de studii):
    • Studenții sunt încurajați să folosească OLA (Online Learning Agreement). În cazul în care universitatea gazdă nu utilizează OLA, se va folosi următorul formular: Learning agreement. La rubrica responsabil semnare OLA sau LA se va trece prodecanul responsabil cu relații internaționale al facultății. La rubrica persoană de contact va fi trecută dra Bianca Zablatoschi.
    • Conţinutul LA-ului se stabileşte în urma discuţiei cu coordonatorul academic al mobilităţii şi decanul/prodecanul /promotorul de relaţii internaţionale al facultăţii (pentru studenţii de la licenţă sau masterat), respectiv conducătorul de doctorat ptr. doctoranzi. Dacă se completează formularul de LA în format fizic, se listează în 1 exemplar și se semnează de către student și de către responsabilul menționat mai jos, după care se transmite administratorului de mobilități. Studentul va primi LA-ul aprobat de coordonatorul instituțional Erasmus+ de la administratorul de mobilități pentru a îl transmite către universitatea gazdă. Varianta finală (aprobată de student, universitate de origine și universitatea gazdă) se va încărca pe mobilitati.upt.ro.
    • Nu se va semna learning agreement-ul înainte de susținerea online a testului de limbă (OLS)! Linkul către acest test va fi primit de la administratorul de mobilități.
  • scrisoare de accept de la universitatea gazdă. Se acceptă și documente echivalente (de ex. e-mail de confirmare)
  • extras de cont în euro – obligatoriu contul va fi deschis pe numele beneficiarului bursei
  • cerere supliment de grant pentru studenții cu oportunități reduse (studenți care beneficiază de bursă socială sau care ar îndeplini condițiile de obținere a unei burse sociale, dar nu și criteriile academice aferente acesteia) și adeverința de beneficiar de bursă socială eliberată de facultate sau setul de documente necesare pentru solicitarea bursei sociale. Cererea și documentele justificative trebuie să ajungă la DRI cel târziu cu două luni înainte de începerea mobilității.
  • aprobare Prorector Proces de învățământ, relația cu studenții și asigurarea calității în cazul în care mobilitatea se suprapune peste examenul de licență/disertație.  Aprobarea trebuie obținută înainte de semnarea contractului financiar și este obligatorie în cazul studenților care doresc să susțină examenul de finalizare a studiilor în altă sesiune decât cea uzuală.
  • declarație transport verde. În cazul în care studentul utilizează un mijloc de transport ecologic (tren, autobuz, bicicletă, car-sharing cu alți studenți Erasmus+), acesta poate solicita un supliment de grant. Cererea pentru suplimentul de transport verde se depune pe platforma mobilitati.upt.ro, iar la revenirea din mobilitate studenții vor trebui să prezinte dovezile călătoriei dus-întors cu mijloace de transport sustenabile (bilete, bonuri, etc.).
  • Studenții vor notifica administratorul de mobilitate de fiecare dată când adaugă pe platformă o cerere (renunțare mobilitate, modificare perioadă/cont, etc.)

RESPONSABILI SEMNARE LEARNING AGREEMENT LA NIVELUL ENTITĂȚILOR DIN UPT

Facultate Nume    E-mail
Arhitectură și Urbanism Conf. Dr. arh. Cătălina BOCAN catalina.bocan@upt.ro
Automatică și Calculatoare Conf. Dr. ing. Ciprian-Bogdan CHIRILĂ ciprian.chirila@upt.ro
Construcții Prof. Dr. ing. Sorin HERBAN sorin.herban@upt.ro
Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale Ș.l. Dr. ing. Muguraș MOCOFAN muguras.mocofan@upt.ro
Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului Ș.l. Dr. ing. Ana-Maria PANĂ anamaria.pana@upt.ro
Inginerie din Hunedoara Conf. Dr. ing. Sorin-Aurel RAȚIU sorin.ratiu@upt.ro
Inginerie Electrică și Energetică Conf. Dr. ing. Attila SIMO attila.simo@upt.ro
Management în Producție și Transporturi Conf. Dr. ing. Ilie TĂUCEAN ilie.taucean@upt.ro
Mecanică Conf. Dr. ing. Cosmina VIGARU cosmina.vigaru@upt.ro
Științe ale Comunicării Conf. Dr. Simona-Cristina ȘIMON simona.simon@upt.ro
Școala Doctorală (pentru doctoranzi) Prof. Dr. ing. Dorin LELEA dorin.lelea@upt.ro

ATENȚIE! În cazul în care un student dorește să se retragă din program, acesta va completa și încărca cererea de renunțare la mobilitate pe platforma mobilitati.upt.ro.


Pasul 3. Înainte de plecarea în mobilitate studentul va:

  • contracta disciplinele restante și achita la zi taxele aferente acestora
  • semna un contract financiar:
    • Administratorul de mobilități încarcă contractul financiar pe platforma mobilitati.upt.ro
    • Participantul la mobilitate descarcă contractul financiar de pe platforma mobilitati.upt.ro, verifică datele, îl semnează și încarcă pe platforma mobilitati.upt.ro documentul în format pdf. Dacă participantul semnează contractul financiar folosind semnătura digitală, atunci nu mai este necesar să vină la DRI pentru a semna olograf contractul. Dacă semnătura este una scanată, atunci va fi necesar ca participantul la mobilitate să vină și la DRI pentru a semna fizic contractul financiar.
    • Administratorul de mobilități descarcă de pe platforma mobilitati.upt.ro contractul financiar, obține restul semnăturilor, și încarcă contractul financiar aprobat de toate părțile pe mobilitati.upt.ro pentru finalizarea fluxului documentului.
  • primi un exemplar al ordinului de deplasare:
    • Cererea de ordin de deplasare se întocmește după ce contractul financiar este aprobat.
    • Administratorul de mobilități încarcă cererea de OD pe platforma mobilitati.upt.ro
    • Participantul la mobilitate descarcă cererea de OD de pe mobilitati.upt.ro, o semnează și încarcă pe platforma mobilitati.upt.ro documentul în format pdf.
    • După emiterea ordinului de deplasare de către DRI, administratorul de mobilități încarcă pe platforma mobilitati.upt.ro ordinul de deplasare cu cererea aprobată în anexă pentru finalizarea fluxului documentului.

Atenţie! Plata grantului înainte de plecarea în mobilitate este condiționată de predarea tuturor documentelor în timp util (cu cel puțin 1 lună înainte de plecarea în mobilitate), de primirea fondurilor de la Agenţia Naţională și de semnarea contractului financiar de către student și cei autorizați.


Pasul 4. În timpul mobilității:

  • în prima lună de mobilitate se pot solicita modificări în acordul de studii (schimbarea disciplinelor trebuie justificată şi aprobată la secțiunea During the mobility)
  • studentul va urma un curs online de limbă străină dacă în urma testării lingvistice s-a considerat oportun să se aloce un astfel de curs
  • dacă este cazul: studentul poate trimite o  cerere de prelungire / reducere a duratei mobilităţii cu cel puțin 30 de zile înainte de data stipulată iniţial pentru finalizarea mobilităţii. Cererile de prelungire/reducere a duratei mobilităţii sunt analizate individual. Cererile aprobate de prelungire pot să fie cu grant sau cu 0 grant. Reducerea duratei mobilităţii va duce automat la o reducere a grantului. Durata minimă a unei mobilităţi de studii este de 2 luni.
  • Studenții vor notifica administratorul de mobilitate de fiecare dată când adaugă pe platformă o cerere (renunțare mobilitate, modificare perioadă/cont, etc.)

Pasul 5. Listă de documente care se depun la DRI după revenirea din mobilitate:

  • Atestat de prezenţă care confirmă atât data începerii, cât şi data finalizării mobilităţii. Atestatul – semnat în original de instituția gazdă- se aduce la DRI în 5 zile de la sosirea în țară/terminarea mobilității. 
  • Transcript of records (foaie matricolă cu rezultatele obținute la universitatea parteneră în baza căreia se va face echivalarea rezultatelor) sau learning agreement cu secțiunea „after the mobility” completată
  • Raport narativ de activitate în limba română (cel puțin o pagină A4) + un set de fotografii (max. 5 imagini, dintre care cel puţin una cu participantul la mobilitate) pentru diseminarea experienței – opțional, sau la solicitarea expresă a administratorului de mobilități
  • Dovezi de transport dus-întors
  • După finalizarea mobilităţii se va completa un test online de evaluare a competenţelor lingvistice și un chestionar online privind mobilitatea
  • Echivalarea rezultatelor obţinute în străinătate se va face conform Ordinului pentru aprobarea metodologiei de recunoaştere a perioadelor de studii efectuate în străinătate nr. 3223 / 8.02.2012 prin completarea procesului-verbal de echivalare de către conducerea facultăţii de origine şi transmiterea unui exemplar semnat, ştampilat şi cu număr de înregistrare la DRI.

Atenţie! Dosarul se închide după ce este completat chestionarul online (obligatoriu la finele mobilităţii) şi după ce se echivalează rezultatele academice de către facultatea de origine.

Persoană de contact

Bianca TALPAȘ
Rectorat – Birou 107
E-mail: erasmus.outgoing@upt.ro