Skip to main content

Mobilități Erasmus+ de practică

Programul Erasmus+ este un program al Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport, recunoscut pe plan mondial ca fiind cel mai amplu şi accesibil program de schimb universitar. Acesta permite studenților Universității Politehnica Timișoara să beneficieze de sprijin financiar pentru efectuarea unor mobilități de studii sau de practică.

Mobilități Erasmus+ de practică în anul universitar 2024-2025

Eligibilitate

Studenții care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții sunt eligibili pentru mobilități Erasmus+:
  • Înmatriculați la UPT la studii de licență, masterat sau doctorat, cu excepția doctoranzilor implicați în proiecte pe fonduri structurale. Un student aflat în ultimul an de studiu la un program de licență sau masterat poate candida pentru o mobilitate de practică ca absolvent doar cât timp contractul de studii este valid (înainte de susţinerea lucrării de licenţă/disertaţie). Doctoranzii pot desfășura și mobilități de scurtă durată (5-30 zile). Studenții din anul 1-licență își pot depune candidatura pentru o mobilitate de practică de vară cel mai devreme în semestrul 2. Studenții din anul 1-masterat își pot depune candidatura pentru o bursă Erasmus+ după finalizarea sesiunii din semestrul 1.
  • Cu bune cunoștințe de limbi străine (cel puțin B1).
  • Care respectă prevederile programului privind durata minimă a unei mobilități și numărul total de zile de mobilitate. În cadrul programului Erasmus+ studenții au posibilitatea să studieze și/sau să efectueze stagii de practică în străinătate cu condiția ca durata cumulată a acestora să nu depășească 720 de zile (în domeniul arhitectură licență + master), respectiv 360 de zile (alte domenii) în fiecare ciclu de studii (licență, master sau doctorat). Durata minimă a unei mobilități de studii sau de practică este de 2 luni. Zilele aferente stagiilor de practică ale absolvenților se consideră că fac parte din ciclul de studii recent absolvit. Programul Erasmus+ este o continuare a programului LLP-Erasmus, astfel că zilele de mobilitate LLP-Erasmus efectuate se vor scădea din numărul maxim de zile de mobilitate posibile.

Calendar promovare și selecție

CAMPANIE DE PROMOVARE ERASMUS+
15.02.2024, 18:00: Prezentare online a mobilităților Erasmus+ pentru studenți (via Zoom). Înregistrare aici.
08.10.2024, 16:00: Prezentare online a mobilităților Erasmus+ pentru studenții UPT (via Zoom). Link conectare aici.
CALENDAR SELECȚIE
RUNDA 1: 26.09.2022-16.05.2024: Depunere dosare de candidatură ONLINE pe pagina Solemove

RUNDA 2: 16.05.2024 – 16.06.2024: Depunere dosare de candidatură ONLINE pe platforma  https://mobilitati.upt.ro. Instrucțiuni aici.

RUNDA 3: 02.09.2024 – 29.09.2024: Candidaturile se depun pe platforma  https://mobilitati.upt.ro. Instrucțiuni aici. La completarea profilului de utilizator, nu este obligatoriu să fie completată experiența profesională dacă aceasta nu există. Interviuri de selecție: 01.10.2024 – 04.10.2024. Rezultate: 04.10.2024. Contestații: 04.10-2024 – 07.10.2024. Rezultate finale: 08.10.2024

RUNDA 4: 08.11.2024 – 05.12.2024: Candidaturile se depun pe platforma  https://mobilitati.upt.ro. Instrucțiuni aici. La completarea profilului de utilizator, nu este obligatoriu să fie completată experiența profesională dacă aceasta nu există. Interviuri de selecție: 09.12.2024 – 10.12.2024. Rezultate: 11.12.2024. Contestații: 11.12.2024-12.12.2024. Rezultate finale: 13.12.2024.

În perioada Decembrie 2024 – Mai 2025 se vor organiza mai multe runde de selecție pentru stagii de practică. Datele exacte vor fi postate în această secțiune.

Număr de locuri, durată și destinații posibile

CÂTE LOCURI SUNT DISPONIBILE?

  • 70 de mobilităţi de practică (stagii de practică de vară pentru studenţi din toţi anii de studiu, stagii pentru elaborarea lucrării de licenţă, dizertaţie, doctorat sau stagii pentru absolvenţi) cu durata cuprinsă între 2 şi 5 luni. Un student poate să fie selectat pentru cel mult o mobilitate de acest tip cu durata de 5 luni, astfel că dacă se depun două dosare de candidatură al doilea stagiu de practică va avea o durată mai scurtă (2-3 luni).

UNDE SE POATE EFECTUA MOBILITATEA?

  • Stagiile de practică ale studenților:
    • se pot efectua în orice companie din ţările participante la program, cu excepția instituţiilor europene  sau organizațiilor care administrează programe europene (ex. agențiile naționale Erasmus+):
    • Durata minimă a unui stagiu de practică este de 2 luni (60 de zile). În 2024-2025 se pot finanța mobilități de practică cu durata de cel mult 5 luni (150 de zile).
  • Stagiile de practică ale absolvenților din promoția 2024 se pot efectua doar în companii din țările participante la program. Nu sunt acceptate ca instituții gazdă: instituțiile europene, organizațiile care administrează programe europene sau reprezentanțele diplomatice naționale ale țării studentului, instituțiile de învățământ superior. Stagiile de practică vor începe cel mai devreme în august 2024 și trebuie să se finalizeze în termen de 12 luni de la data absolvirii. Durata minimă a unui stagiu de practică pentru tineri absolvenți este de 2 luni (60 de zile).  În 2024-2025 se pot finanța mobilități de practică pentru absolvenții din promoția 2024 cu durata de cel mult 5 luni (150 de zile).
  • Nu este permisă efectuarea mobilităților Erasmus+ în universități/companii din țara în care este domiciliat sau a cărei cetățenie o deține candidatul (de exemplu un student care are domiciliul în Germania și este înmatriculat la UPT poate efectua o mobilitate de practică în oricare dintre țările participante la program cu excepția României și Germaniei).

CÂND SE POATE EFECTUA MOBILITATEA?

  • Practică – studenți de la ciclurile de licență și masterat: semestrul al doilea (pregătirea lucrării de licență, dizertație) sau vacanţa de vară din 2024 sau 2025. Toate mobilitățile se vor finaliza înainte de 15.09.2025
  • Practică doctoranzi: 01.07.2024 – 15.09.2025.
  • Practică absolvenţi cu sau fără diplomă: din luna august a anului absolvirii (obținerea tuturor creditelor) până în luna iunie a anului următor absolvirii. Toate mobilităţile se vor finaliza până în 01.06.2025.

Criterii de selecție

  • Media multianuală (0-30 puncte) se va calcula folosind pentru examenele nepromovate nota 4. Punctajul final se obține înmulțind media multianuală cu 3. Pentru doctoranzi se va lua în considerare nota rezultată prin conversia punctajului obținut la admitere și a calificativelor din timpul studiilor. Sunt eligibili doar studenții care au cel mult 3 restanțe la data concursului de selecție. Pot pleca în mobilitate doar studenții care au cel mult 3 restanțe la data preconizată de începere a mobilității.
  • Cunoașterea limbii străine (0-30 puncte). Se acordă 10 puncte studenților care efectuează mobilitatea în limba țării gazdă. În funcție de nivelul de cunoaștere (dovedit prin atestatul de competențe lingvistice inclus în dosarul de candidatură) a limbii în care se efectuează mobilitatea se acordă puncte astfel: A1 – 10 puncte, A2 – 12 puncte, B1 – 14 puncte, B2 – 16 puncte, C1 – 18 puncte, C2 – 20 puncte. Majoritatea instituțiilor partenere recomandă B1 ca nivel minim de competență lingvistică la data începerii mobilității.
  • Criterii specifice (0-40 puncte) sunt formulate de comisia de selecție şi făcute publice înainte de interviu. Printre criteriile specifice frecvent folosite menționăm:  compatibilitatea dintre domeniul de studii (specializarea) de la UPT și cel de la universitatea parteneră; compatibilitatea dintre curricula din UPT şi cea din universitatea parteneră pentru anul de studii și pentru semestrul vizat; participarea la activități extra-curriculare și/sau de voluntariat; motivația studentului; criterii profesionale/academice care să confere certitudinea realizării unei mobilități de succes, cum ar fi cunoștințele în anumite discipline, realizările anterioare în anumite discipline de studii (proiecte, lucrări), cunoașterea anumitor medii software, a unor instrumente de lucru specifice, disponibilitatea de a lucra în laborator sau într-un mediu industrial, etc. Un criteriu specific de selecţie pentru stagiile de practică este existenţa scrisorii de accept din partea instituţiei gazdă (0-10 puncte). Candidaţii care depun dosare de candidatură din care lipseşte scrisoarea de accept pot fi declaraţi rezerve sau – dacă punctajul total este mai mic de 50 de puncte – respinşi. Participarea la interviu este obligatorie: studenţii aflaţi la momentul interviului într-o altă mobilitate aprobată de UPT vor avea posibilitatea să participe la interviu fie telefonic, fie prin Skype.
  • Bonificație:
    • studenți aflați la prima mobilitate (10 puncte);
    • studenţii acceptaţi într-un program de dublă diplomă care candidează pentru o mobilitate Erasmus+ (10 puncte);
    • doctoranzi în co-tutelă internaţională care candidează pentru o mobilitate de studii/practică în universitatea coordonatorului străin al tezei (10 puncte).
  • Diferenţiere la egalitate de punctaj: În caz de egalitate a punctajului studenții cu oportunități reduse sau nevoi speciale vor avea prioritate. Statutul trebuie dovedit prin adeverinţa adecvată (a se vedea compoziţia dosarului de candidatură).

Selecția se realizează  la nivelul universității pentru mobilitățile de practică.

Dosar candidatură

  • Pentru instrucțiuni utilizare platformă mobilitati.upt.ro click aici.
  • Formular de candidatură– alegeți numele universității, apoi modalitate de conectare UPT, nume de utilizator – adresa de e-mail de student UPT, parola – parola adresei de e-mail furnizate de UPT.
  • Copie atestat de cunoaștere a limbii străine în care se va efectua mobilitatea. Pe atestat se va preciza nivelul de cunoaştere a limbii respective folosind nivelurile europene ale Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi Străine (CEF): A1, A2, B1, B2, C1, C2 (detalii: aici). Se acceptă atestatul de competențe lingvistice de la bacalaureat.
    • Candidații care nu au un atestat de cunoaștere a limbii în care se va derula mobilitatea (engleză, franceză sau germană) se pot înscrie la Centrul Interlingua al UPT pentru a fi evaluați:
  • Doar pentru candidații la mobilități de practică care solicită bonificația la concursul de selecție pentru studenți cu oportunități reduse: adeverință de beneficiar de bursă socială eliberată de către facultate sau actele corespunzătoare obținerii unei burse sociale în UPT. Detalii privind persoanele eligibile pentru burse sociale aici (art. 13).
  • Pentru stagii de practică în companii ale studenților și absolvenților: scrisoare de accept din partea viitoarei companii gazdă.
  • Pentru stagii de practică ale absolvenților: 2 (două) scrisori de recomandare din partea unor cadre didactice titulare din UPT cu care viitorul absolvent a lucrat în ultimii 2 ani.

Candidații cu dublu statut (doctoranzi / cadre didactice) sunt rugați să contacteze personalul DRI la numărul 0256403034 înaintea depunerii candidaturii, în vederea realizării setărilor corespunzătoare în platformă.

Oferte de stagii de practică primite de la parteneri

NOIEMBRIE 2024

  • Stagiu de practică la Departamentul Relații Internaționale al Universității din Vigo (Spania). Detalii: https://praxis.athenauni.eu/proposal/id/2520.  Domenii vizate: limbi străine, științele comunicării, IT, management. Termen limită: 30.11.2024

IULIE 2024

IUNIE 2024

Cuantum bursă

În țările programului:
  • 674 EUR/ lună – Austria, Belgia, Cipru, Franța, Germania, Grecia, Italia, Malta, Țările de Jos, Portugalia, Spania, Danemarca, Finlanda, Islanda, Lichtenstein, Luxemburg, Norvegia, Suedia
  • 606 EUR/ lună – Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Macedonia de Nord, Turcia
  • Supliment 150 EUR/lună – pentru studenții și absolvenții care derulează mobilități de practică.
  • Supliment 250 EUR/ lună – studenții cu oportunități reduse (baiere culturale, sociale, economice, legate de discriminare, geografice)
  • Grantul se poate suplimenta cu sumele acordate pe principiul costurilor reale, pentru participanții cu nevoi speciale, a căror condiție fizică, mentală sau de sănătate este de așa natură încât participarea la mobilitate nu este posibilă fără sprijin suplimentar, care necesită efectuarea unei vizite pregătitoare în vederea participării la mobilitate, precum și în cazul în care necesită însoțitor pe durata mobilității.
  • Adițional, se va acorda o sumă forfetară pentru acoperirea costurilor de deplasare, calculată în funcție de distanța Timişoara-destinație.
În țările partenere:
  • 700 EUR/lună Albania, Bosnia Herțegovina, Georgia, Iordania, Israel, Muntenegru, Maurițius, Moldova, SUA
  • Adițional, se va acorda o sumă forfetară pentru acoperirea costurilor de deplasare, calculată în funcție de distanța Timişoara-destinație.
  • Adițional, se va acorda o sumă de 150 EUR/lună pentru studenții și absolvenții care derulează mobilități de practică, iar studenții cu oportunități reduse (bariere culturale, sociale, economice, legate de discriminare, geografice) vor primi în plus 250 EUR/ lună
  • Grantul se poate suplimenta cu sumele acordate pe principiul costurilor reale, pentru participanții cu nevoi speciale, a căror condiție fizică, mentală sau de sănătate este de așa natură încât participarea la mobilitate nu este posibilă fără sprijin suplimentar, care necesită efectuarea unei vizite pregătitoare în vederea participării la mobilitate, precum și în cazul în care necesită însoțitor pe durata mobilității.

Instrucțiuni pentru studenţii selectați

MOBILITĂŢI DE PRACTICĂ (STUDENŢI ŞI ABSOLVENŢI)

Toate documentele care necesită aprobarea coordonatorului instituțional Erasmus+ se vor depune la DRI cu minim 7 zile înainte de termenul limită stabilit de instituţia parteneră.

Listă de documente care se vor depune pe platforma mobilitati.upt.ro după selecţie (entru instrucțiuni utilizare platformă click aici):

  • copie carte de identitate (sau pașaport pentru studenții non-UE) – documentul trebuie să fie valabil pe toată durata mobilității
  • poliță de asigurări care conține:
    • asigurare medicală
    • asigurare de accident
    • asigurare de răspundere civilă
  • dovada susținerii testului de limbă OLS. Linkul către acest test online de evaluare a competențelor lingvistice se primește pe adresa de e-mail trecută în formularul de candidatură. Testul de limbă este obligatoriu și trebuie finalizat înainte de semnarea learning agreement-ului. Dovada susținerii testului de limbă OLS se încarcă la rubrica „Declaration 3” pe platforma mobilități.upt.ro.
  • training agreement (acord de formare profesională):
    • Formular de training agreement
    • Conţinutul TA-ului se stabileşte în urma discuţiei cu coordonatorul academic al mobilităţii şi decanul/ prodecanul/promotorul de relaţii internaţionale al facultăţii în cazul studenţilor de la ciclurile de licenţă sau masterat, conducătorul de doctorat în cazul doctoranzilor, respectiv tutorele în cazul absolvenţilor. TA se listează în 3 exemplare şi se semnează de către student şi de către decanul/ prodecanul/ promotorul de relaţii internaţionale al facultăţii (în cazul studenţilor și absolvenților de la ciclurile de licenţă sau masterat), respectiv de directorul Școlii Doctorale în cazul doctoranzilor, după care se aduce la Departamentul Relaţii Internaţionale la d-ra Miriana MILOSAVLEVICI, care va obţine semnătura coordonatorului instituţional Erasmus şi va transmite TA-ul aprobat instituţiei partenere.
    • Nu se va semna training agreement-ul înainte de susţinerea online a testului de limbă (OLS)! Linkul către test va fi primit pe e-mail de la administratorul de mobilități. 
  • copie adeverință de absolvire cu diplomă (pentru absolvenţi)
  • extras de cont în euro – obligatoriu contul va fi deschis pe numele beneficiarului bursei
  • cerere supliment de grant pentru studenții cu oportunități reduse (studenți care beneficiază de bursă socială sau care ar îndeplini condițiile de obținere a unei burse sociale, dar nu și criteriile academice aferente acesteia) și adeverința de beneficiar de bursă socială eliberată de facultate sau setul de documente necesare pentru solicitarea bursei sociale. Cererea și documentele justificative trebuie să ajungă la DRI cel târziu cu două luni înainte de începerea mobilității.
  • aprobare Prorector Proces de învățământ, relația cu studenții și asigurarea calității în cazul în care mobilitatea se suprapune peste examenul de licență/disertație.  Aprobarea trebuie obținută înainte de semnarea contractului financiar și este obligatorie în cazul studenților care doresc să susțină examenul de finalizare a studiilor în altă sesiune decât cea uzuală.
  • declarație transport verde. În cazul în care studentul utilizează un mijloc de transport ecologic (tren, autobuz, bicicletă, car-sharing cu alți studenți Erasmus+), acesta poate solicita un supliment de grant. Cererea pentru suplimentul de transport verde se depune pe platforma mobilitati.upt.ro, iar la revenirea din mobilitate studenții vor trebui să prezinte dovezile călătoriei dus-întors cu mijloace de transport sustenabile (bilete, bonuri, etc.).
  • Studenții vor notifica administratorul de mobilitate de fiecare dată când adaugă pe platformă o cerere (renunțare mobilitate, modificare perioadă/cont, etc.)

RESPONSABILI SEMNARE TRAINING AGREEMENT LA NIVELUL ENTITĂȚILOR DIN UPT

Facultate Nume    E-mail
Școala Doctorală (pentru doctoranzi) Prof. Dr. ing. Dorin LELEA dorin.lelea@upt.ro
Arhitectură și Urbanism Conf. Dr. arh. Cătălina BOCAN catalina.bocan@upt.ro
Automatică și Calculatoare Conf. Dr. ing. Ciprian-Bogdan CHIRILĂ ciprian.chirila@upt.ro
Chimie Industrială și Ingineria Mediului Ș.l. Dr. ing. Ana-Maria PANĂ anamaria.pana@upt.ro
Construcții Prof. Dr. ing. Sorin HERBAN sorin.herban@upt.ro
Inginerie Electrică și Energetică Conf. Dr. ing. Attila SIMO attila.simo@upt.ro
Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale Ș.l. Dr. ing. Muguraș MOCOFAN muguras.mocofan@upt.ro
Inginerie din Hunedoara Conf. Dr. ing. Sorin-Aurel RAȚIU sorin.ratiu@upt.ro
Management în Producție și Transporturi Conf. Dr. ing. Ilie TĂUCEAN ilie.taucean@upt.ro
Mecanică Conf. Dr. ing. Cosmina VIGARU cosmina.vigaru@upt.ro
Științe ale Comunicării Conf. Dr. Simona-Cristina ȘIMON simona.simon@upt.ro

ATENȚIE! În cazul în care un student dorește să se retragă din program, acesta va completa și încărca cererea de renunțare la mobilitate pe platforma mobilitati.upt.ro.

Înainte de plecarea în mobilitate veţi:

  • semna un contract financiar:
    • Administratorul de mobilități încarcă contractul financiar pe platforma mobilitati.upt.ro
    • Participantul la mobilitate descarcă contractul financiar de pe platforma mobilitati.upt.ro, verifică datele, îl semnează și încarcă pe platforma mobilitati.upt.ro documentul în format pdf. Dacă participantul semnează contractul financiar folosind semnătura digitală, atunci nu mai este necesar să vină la DRI pentru a semna olograf contractul. Dacă semnătura este una scanată, atunci va fi necesar ca participantul la mobilitate să vină și la DRI pentru a semna fizic contractul financiar.
    • Administratorul de mobilități descarcă de pe platforma mobilitati.upt.ro contractul financiar, obține restul semnăturilor, și încarcă contractul financiar aprobat de toate părțile pe mobilitati.upt.ro pentru finalizarea fluxului documentului.
  • semna declarația privind derularea mobilităților finanțate prin programele Erasmus+ și Spațiul Economic European SEE
  • primi un exemplar al ordinului de deplasare:
    • Cererea de ordin de deplasare se întocmește după ce contractul financiar este aprobat.
    • Administratorul de mobilități încarcă cererea de OD pe platforma mobilitati.upt.ro
    • Participantul la mobilitate descarcă cererea de OD de pe mobilitati.upt.ro, o semnează și încarcă pe platforma mobilitati.upt.ro documentul în format pdf.
    • După emiterea ordinului de deplasare de către DRI, administratorul de mobilități încarcă pe platforma mobilitati.upt.ro ordinul de deplasare cu cererea aprobată în anexă pentru finalizarea fluxului documentului.

Atenţie! Plata primei tranşe a grantului (80% din grantul total) înainte de plecarea în mobilitate este condiţionată de predarea tuturor documentelor în timp util (minim 1 lună înainte de plecarea în mobilitate) şi de primirea fondurilor de la Agenţia Naţională.

În timpul mobilităţii:

  • nu puteţi să fiţi delegaţi de compania gazdă să efectuaţi o parte a plasamentului în altă ţară decât cea menţionată în contractul financiar
  • în prima lună a mobilităţii puteţi cere modificări ale acordului de formare profesională (modificările trebuie aprobate de către UPT)
  • veţi urma un curs online de limbă străină dacă în urma testării lingvistice s-a considerat oportun să vi se aloce un astfel de curs
  • dacă este cazul: trimite cererea de prelungire / reducere a duratei mobilităţii cu minim 30 de zile înainte de data preconizată iniţial pentru finalizarea mobilităţii. Cererile de prelungire/reducere a duratei mobilităţii sunt analizate individual. Cererile aprobate de prelungire pot să fie cu grant sau cu 0 grant. Prelungirea mobilității se poate realiza pentru maxim 30 zile. Reducerea duratei mobilităţii va duce automat la o reducere a grantului. Durata minimă a unei mobilităţi de practică este 60 de zile calendaristice.
  • Studenții vor notifica administratorul de mobilitate de fiecare dată când adaugă pe platformă o cerere (renunțare mobilitate, modificare perioadă/cont, etc.)

Listă de documente care se depun la DRI după revenirea din mobilitate:

  • Atestat de prezenţă care confirmă atât data începerii, cât şi data finalizării mobilităţii. Atestatul semnat în original se aduce la DRI în 5 zile de la sosirea în țară/terminarea mobilității. 
  • training agreement cu secţiunea „after the mobility” completată. Instituţia gazdă va completa cât mai detaliat posibil această secţiune din acordul de formare profesională pentru că echivalarea / recunoaşterea mobilităţii se va face în baza evaluării activităţii de la compania gazdă
  • Raport narativ de activitate în limba română (cel puțin o pagină A4) + un set de fotografii (max. 5 imagini, dintre care cel puţin una cu participantul la mobilitate) pentru diseminarea experienței
  • Dovezi de transport dus-întors
  • După finalizarea mobilităţii se va completa un test online de evaluare a competenţelor lingvistice și un chestionar online privind mobilitatea
  • Echivalarea rezultatelor obţinute în străinătate se va face conform Ordinului pentru aprobarea metodologiei de recunoaştere a perioadelor de studii efectuate în străinătate nr. 3223 / 8.02.2012 prin completarea procesului-verbal de echivalare de către conducerea facultăţii de origine şi transmiterea unui exemplar semnat, ştampilat şi cu număr de înregistrare la DRI.

Atenție !  Plata tranșei a doua se va face numai după ce dosarul este complet, ceea ce include completarea chestionarelor online (obligatorii la finele mobilității) și echivalarea stagiului de practică de către facultatea de origine.